Alegeți locația:

Štát

Sistemele inteligente de transport automate revoluționează viitorul producției

Intralogistica și liniile de producție trebuie să se adapteze rapid și eficient la noile cerințe. Soluțiile inteligente de intralogistică interconectează vehiculele de transport automate (AGV/FTF), sistemele de comandă principale și de producție cu alte componente de producție, precum roboții industriali, pentru a transporta componente pe ruta optimă.


Soluții inteligente de intralogistică: Cheia către flexibilitate și posibilitatea de scalare

Când vorbim despre sustenabilitatea proceselor Dvs. de producție, apare necesitatea soluțiilor inteligente de intralogistică: sisteme de transport autonome, care vă conectează inteligent producția cu un sistem de comandă principal, bazat pe inteligență artificială și roboți mobili, de ex. vehicule de transport automate (AGV/FTF), care sunt echipate cu un robot cu braț articulat. Aceștia pot fi utilizați în mediul de producție cu o flexibilitate deosebită și acționează într-o manieră sigură cu oamenii și mașinile.

KUKA omniMove pentru Airbus

Producția continuă nu reprezintă o provocare în mediile de producție moderne. Însă, atunci când piesele individuale de prelucrat au o greutate de până la 90 de tone și o lungime de 15 metri, chiar și experții cu experiență în intralogistică vor întâmpina dificultăți.

Nu este și cazul specialiștilor de la KUKA. Pentru producătorul de avioane Airbus s-a realizat pe baza platformei mobile de mare tonaj KUKA omniMove o linie de producție unică în domeniul producerii avioanelor, în care componentele uriașe pentru Airbus A380 sunt poziționate cu precizie milimetrică - sigur și fiabil.

Platforma mobilă de transport KUKA omniMove în acțiune la Airbus.

Soluția intralogistică flexibilă și fără șofer pentru Mercedes-Benz

La fabrica Mercedes-Benz Türk de la Aksaray se utilizează vehicule de transport fără șofer de la KUKA pentru montarea diferitelor carcase de cabine pentru șofer ale camioanelor.

În total șapte platforme mobile, cu navigare liberă de tipul KMP 1500 leagă stațiile de producție individuale de pe linia de montaj. Noul sistem de transport fără șofer asigură o utilizare eficientă a suprafeței, cea mai înaltă siguranță a procesării în toate etapele de producție și diversitate maximă a modelelor.

Soluția intralogistică flexibilă și fără șofer în fabricile de asamblarea camioanelor de la Mercedes-Benz Türk de la Aksaray

Utilizarea soluțiilor intralogistice flexibile și fără șofer reprezintă un mare avantaj în special pentru clienții care doresc să-și folosească suprafața de producție cât mai eficient și să aloce cât mai puțin capital.

Michael Jürgens, director al KUKA AGV Solutions

Sisteme robotizate mobile fără limite

Tehnologia de acționare a KUKA omniMove lucrează cu precizie absolută chiar și în condiții de stres ridicat.

Acest lucru se datorează faptului că roțile inovative Mecanum se pot deplasa omnidirecțional și permit manevrabilitatea nelimitată în orice direcție, inclusiv rotirea în jurul propriei axe.

Aceasta oferă posibilități de mișcare aproape nelimitate.

 

Roțile Mecanum ale vehiculelor de transport KUKA.

„Ați ajuns la destinație” - cu software-ul de navigare inteligent

Cinematici și roboți mobili diverși, care ajung la destinație chiar și în medii de producție complexe, într-o manieră fiabilă și sigură? Care comunică unii cu alții și reacționează flexibil la schimbările mediului? Sună bine - iar la KUKA nu mai este demult o muzică a viitorului.

Software-ul de navigare KUKA.NavigationSolution permite deplasarea roboților mobili și a sistemelor de transport autonome. Prin intermediul metodei SLAM se creează o hartă a mediului, care permite robotului mobil să ajungă la destinație în siguranță.

Aflați din filmuleț cum funcționează software-ul de navigare KUKA.

Salutați viitorul sistemelor de roboți mobili

Soluțiile de automatizare mobile se vor număra și în următorii ani printre cei mai importanți factori-cheie pentru producția și tehnica de transport inteligente ale viitorului.

Roboții mobili devin și mai ușor adaptabili. Prin adăugarea componentelor modulare, sistemele de roboți inteligente, mobile vor permite și mai multe aplicații pe aceeași platformă mobilă și astfel, vor asigura creșteri durabile ale productivității și eficienței.

Descoperiți diversele funcționalități ale roboților mobili

Cea mai modernă tehnică a bateriilor și densitatea energetică înaltă permit și mai multă mobilitate. Bateriile și sistemele de baterii se dezvoltă către o capacitate mai mare, cu dimensiuni semnificativ reduse. Se așteaptă ca în viitorul apropiat acumulatoarele să dispună de densitate dublă de putere, la un sfert din necesarul de spațiu actual.

Concret, pe de o parte, acest lucru înseamnă că roboții mobili și sistemele de transport fără șofer de aceeași dimensiune vor dispune de o autonomie semnificativ mai mare pentru a-și desfășura activitatea în intervale de timp semnificativ mai lungi.

În plus, sistemele de roboți mobili devin mai compacte, mai inteligente și mai agile. Eficiența economică și numărul domeniilor de utilizare ale roboților mobili vor crește semnificativ prin progresului tehnic al densității de putere a bateriilor.

Tehnica optimizată cu senzori permite acționarea sigură în și mai multe domenii de utilizare.

Roboții comunică nu doar în mod fiabil unul cu celălalt, fără fire, ci comunică în același timp prin intermediul managerului flotei și cu senzori și terminale mobile instalate fix în mediul de utilizare.

Astfel, sunt posibile mai multă flexibilitate și mai multe funcționalități în funcționarea autonomă în producția și intralogistica inteligente.

Tehnica optimizată cu senzori permite poziționarea de înaltă precizie, bazată pe cameră, identificarea sigură a încărcării și comanda tehnicii de transport.

Lanț mobil al valorii adăugate în matrice

Amortizarea vârfurilor în coeficientul de utilizare și a deficitului de resurse, producerea în număr variabil a mai multor modele ale unui produs și, de asemenea, producerea rentabilă a loturilor de dimensiuni mici - provocările gradului de individualizare în continuă creștere se pot depăși optim în multe industrii cu producția flexibilă în matrice.

Sistemele de transport fără șofer (AGV/FTS), care acționează autonom, asigură divizarea necesară a producției și intralogisticii. Căile și sarcinile de transport se adaptează și se modifică rapid și simplu.

Roboții mobili în producție își merită prețul

Soluțiile de automatizare mobile sporesc flexibilitatea producției și permit o creștere sustenabilă a rentabilității.

 

  • Cea mai înaltă eficiență

    Sistemele de transport autonome, perfect coordonate permit utilizarea unor sisteme de producție extrem de eficiente.

  • Integrare perfectă

    Datorită interfețelor flexibile, toate soluțiile hardware și software se integrează perfect în ecosistemele existente.

  • Flexibilitate maximă

    Soluțiile de automatizare flexibile și sistemele inteligente de navigare bazate pe SLAM permit reacționarea imediată la cerințele în schimbare.

  • Concepte modulare

    De la sarcina utilă până la complexitatea sarcinilor de lucru - datorită unei structuri modulare, flota în funcțiune poate fi echipată cu alte sisteme mobile.

Roboții noștri mobili - avantajul dvs. în mobilitate

Prin intermediul soluțiilor de automatizare mobile, inteligente, KUKA creează o bază pentru lumea producției eficientă și flexibilă din viitor:

KMR iiwa: Pregătit pentru marile provocări

Robotul autonom KMR iiwa permite colaborarea om-robot (HRC) și este mobil. Acesta combină avantajele robotului ușor, sensibil, LBR iiwa, cu o platformă mobilă, autonomă.